Wallachian

Where's Xavi???

„Osanaua basesciana” sau „ce prosti e aia ca face manele cu Basescul”


Sinteza zilei. Antena 3. Sau mai bine zis Paranoia zilei.

N-a lipsit mult sa cad de pe canapea cand Gadea a spus cu soc in suflet si groaza-n glas, la vizionarea unei manele cu tematica basesciana, ca el „a ramas interzis vazand cum poporul ridica osanale Basescului”. Ai, frate, chiar asa?! Chiar crezi ca manelele aduc a cantece de slava? De cand a devenit maneaua purtatorul de lance al pulsului poporului? Chiar suntem o tara de destepti talentati care nu produce decat opere de studiu in cultura universala? Oare aceeasi senzatie oripilata si acelasi comentariu inteligent a avut Gadea la vizionarea piesei celor de la Parazitii? Diferenta o da forma sau fondul? Am serioase indoieli ca tocmai gustul muzical este cel care ‘socheaza’ papuselul antenist.

Marimea si micimea omului o dau valorile la care se raporteaza. Daca vom continua sa credem ca din caca iese bici, ca suferinta intregii natiuni congoleze sade-n fleacul ciuruirii, al unui cantec kitschios fara viitor sau al laitmotivului pixelului albastru atunci ne condamnam la a putea fi vazuti doar cu ajutorul microscopului.

Suntem desteptii din bancul cu politistii care gasind un cap de om negau detaliile ce-l identificau ca fiind Gheorghe sustinand ca acesta era mai inalt. Suntem inteligentii care merg pe strada cu un bat in cur scuturandu-si rusinati o scama de pe reverele hainelor de firma. Suntem natiunea de ipocriti care am ridicat frauda la rang de arta tipand ingroziti ca ceilalti ne-au luat locul 1 furand mai bine.

Disecand subiectele cu baze reale pana la epuizare, paranoicii astia de la Antene au inceput in virulenta lor sa vada chipul Basescului in zatul de cafea, in butucii de lemn si in aspectul norilor precum fanaticii religiosi crucile. Mai dură decat picatura chinezeasca, Antena 3 termina psihic privitorul. Non stop lovituri de satar catre acelasi snitel, din toate pozitiile, la orice ora, cu orice mijloace si cu motive din cele mai ilare ca tema. Sarmanul snitel ar trebui sa fie mai subtire decat foita de ceapa, ar trebui sa fie plin de gauri, insangerat si fasii pana acum. Surpriza vine cand vezi ca efectul cuantificat e minim. O victorie a la Pirrus, o investitie uriasa de timp, bani, efort fizic si intelectual pentru un beneficiu minuscul.

Oare n-au invatat nimic din experienta lui Nastase si din exemplul Basescului? Nastase a dus o propaganda atat de ampla ca a sufocat efectiv alegatorul. Omului ghiftuit i se face rau pana si sa priveasca o noua farfurie plina cu omleta. I se facea rau sa mai vada moaca omului ce-i privea din toate unghiurile plesnind de sanatate. Vine Basescu, scurt, imparte doua palme, hahaie putini si game over. De doua ori.

De doua zile sarmanii antenisti trag de maneaua aia ca de un elastic. O impart la 4, la 6, la 20, scot radicali din ea, cauta elementele de prozodie, fac integrale, pun maneaua-n grafice, in matrice, pe sarma cu carlige de rufe… GOD! Ho, fratilor, mai trageti frana de mana, mai respirati putin.  Nivelul propagandistic e atat de grosolan, de violent, de persistent incat a luat aspecte psihotice in ziua alegerilor, un apogeu al nesimtirii si al isteriei duse la paroxism cand au inceput difuzarea de emisiuni electorale cu invitati politici care sa mai schimbe ce se mai putea, cu sondaje falsificate afisate pe ecrane „din greseala”  in toiul zilei, totul intr-o ignorare completa a legilor electorale si fara a se mai teme catusi de putin de pedepse. Jucatorul de poker transpirat, confuz, disperat, cu ochii injectati la gandul previzibil ca poate pierde totul, cu o chinta sparta-n mana si un pot urias, pune ultimele jetoane intr-un all in disperat.

Ultima gaselnita, tunurile pe „osanaua basesciana”, se vrea zbaterea finala a japonezului lipsit de realismul incheierii razboiului, al soldatului pregatit de sepukku, dar in loc de sinuciderea onorabila oamenii astia se arunca in derizoriu dupa model kamikaze si fara o repliere calculata.

Hai sa traiti bine, rupeti-i fâşu’ Basescului, rupeti-i franele, stergeti podelele cu el; nu va stricati stilul. Din subiectele  de maine la Sinteza zilei: un copil a scris ‘base’ in nisip (si cu litera mica, dovada clara a analfabetismului pe care il propaga dujmanu’), cu telescopul Hubble s-a descoperit o galaxie ce are o forma foarte asemanatoare cu defuncta suvita a lui Basescu, inainte de a muri o babuta a spus ca Base a violat-o in tinerete, manualele de istorie trebuie sa completeze intreg numele lui Traian (Marcus Ulpius Nerva) pentru ca elevii confunda adesea pe acesta cu Base. Tineti aproape, e senzational!

One response to “„Osanaua basesciana” sau „ce prosti e aia ca face manele cu Basescul”

  1. danut chidon Ianuarie 6, 2010 la 23:19

    cine se mai uita la antena ? aia de la antena 1 cind nu se uita la antena 2 ! Ca sa faca rating !!!

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: