Wallachian

Where's Xavi???

Umanitatea corigenta ia premiul I cu coronita


Ma uit pe Animal Planet. Imi place si Nat Geo Wild. Insa nu de putine ori schimb canalul cand lucrurile devin prea violente pentru marea mea inima miloasa. Oricat incerc sa-mi spun ca e legea naturii, ca supravietuirea unui animal e sfarsitul altuia si ca nu pot judeca in niciun fel astfel de situatii, nu rezist sa le privesc. Nu condamn dar prefer sa aplic politica strutului, imi var capul in nisip si sigur nimic nu se intampla. Desi se intampla doar ca nu trebuie sa si experimentez, asa cum nu e necesar sa vad un crocodil mancand oameni sa realizez ca e carnivor si poate manca oameni.

Ce bine ca suntem oameni, ca avem capacitatea de a distinge intre bine si rau, intre inutil, monstruos, abominabil si sacrificiul cu un scop. In clipa in care omul se comporta ca un animal trece peste 200.000 de ani de evolutie, coboara in lantul trofic pe treapta cea mai de jos caci insasi capacitatea sa de a rationa si delimita astfel cu relativitate acceptabila simtul moral si etic este un dar si un blestem in acelasi timp.

Cati am auzit de Kevin Carter? Sa va povestesc putin despre individul acesta. Nascut in 1960 s-a gandit el ca ce bine s-ar potrivi firii sale sa se faca fotograf. Nu, nu sa surprinda vreo floare plina de roua si bruma diminetii, nu sa imortalizeze vreun apus de soare ci sa fie cerebralul care, cu sange rece sa socheze lumea si sa se ingroape in glorie. Poza de mai jos, facuta de Carter, daca va vine sa credeti, a primit in 1994 premiul Pulitzer. Premiul infamiei, as spune eu mai corect.

Cretinul  a asteptat 20 de minute urmarind scena aceasta „ca sa obtina o poza cat mai buna”.  A urmarit timp de 20 de minute cum fetita aceasta sudaneza, moarta de foame, se tara caznit catre un cort de prim ajutor si hrana al Natiunilor Unite aflat la un kilometru departare, urmarita de un vultur care astepta sa moara pentru a se hrani cu ea.  Nu putea face doi pasi fara sa cada in praf; gemand incetisor incerca sa-si protejeze capul de soarele arzator cu manutele scheletice.

Sunt doi vulturi in jurul copilului, unul e in spatele aparatului de fotografiat, flamand de glorie, hranindu-se din micuta sudaneza fara a astepta moartea ei ca celalalt vultur. Dupa cele 20 de minute in care si-a asigurat gloria marsava, Carter a plecat lasand copilul in praf, luptandu-se sa supravietuiasca unei lumi de cacat.

Vocilor revoltate care s-au ridicat la asemenea josnicie Carter a incercat o ‘indulcire’ spunand ca inainte de a pleca a alungat cu piciorul vulturul. New York Times care a cumparat si publicat fotografia a scos o editie in acelasi scop, spunand ca micuta ar fi ajuns in cele din urma la cortul de ajutor dar ca nu stie soarta sa ulterioara. Evident, habar n-aveau de soarta ei de dupa clicul infamiei, incercau doar sa calmeze spiritele oripilate de decaderea umana.

Umanitatea l-a rasplatit pe Carter cu premiul Pulitzer, o recunoastere a „meritelor jurnalistice”. Ce poate fi mai scarbos de atat? Einstein spunea ca doar universul si prostia umana sunt nemarginite. Ar fi trebuit sa adauge si decaderea umana pana la depasirea ultimului organism din lantul trofic.

La 3 luni de la primirea premiului, Kevin Carter s-a sinucis. As fi postat si o poza de-a sa dar imi murdaream blogul.

7 responses to “Umanitatea corigenta ia premiul I cu coronita

  1. danut chidon Ianuarie 3, 2010 la 21:32

    la multi ani !

  2. Andrei Ianuarie 3, 2010 la 21:49

    Ne alegem în fiecare zi pentru cine să suferim şi, tot aşa, pe cine să urâm.
    Gestul lui Kevin Carter e abominabil, dar oare nu ura noastră, agregată de media l-a făcut să se sinucidă? Ajunsese atât de mic şi atât de rău încât nici măcar un vultur nu a mai avut lângă el.
    … sau poate prea mulţi, noi toţi cei care i-am condamnat gestul.

  3. King Julien Ianuarie 3, 2010 la 21:59

    Carter s-a sinucis intr-un cartier al Johannesburgului prin inhalarea de monoxid de carbon de la propria camioneta. Daca ma chema Carter ii faceam o poza pe loc, poate contemplam vreo 5 minute ca sa surprind poza ideala. Dar pentru ca nu sunt Carter i-as fi facut chiar si respiratie artificiala. Si l-as fi urat in continuare simtind exact aceeasi repulsie ca si acum.

  4. lulu Ianuarie 3, 2010 la 23:39

    infiorator! ce suflet de piatra sa ai sa faci asa ceva? macar dupa ce a pozat sa fi ajutat copilul.

  5. tuteavsnietzsche Ianuarie 4, 2010 la 00:16

    exemplare de genu avem si in romania… defapt tipul este in state si… fotografiaza cladiri, flori, pe ma-sa in pielea goala. Cand ii spune omu sa nu mai fie superficial, sare la beregata. Asta-i intelectual si „evolutia”

    doamnelor si domnilor… tam tadam tadaaaamm!
    va prezint romanul fotograf.
    http://www.cafeneaua.com/ndes/show/22418/duminica-la-boston/1

  6. nadina nedelea Februarie 26, 2010 la 12:31

    impresionant, da!!!

    gestul fotografului este de departe, CRIMINAL!!! trebuia sa ia copilul in brate, sa-l duca la cort, sa i se acorde primul ajutor si ar fi devenit erou international, chiar daca ar fi publicat poza facuta inainte.

    DAR, daca nu ar exista fotografi nenorociti ca el, cum ati afla voi despre nenorocirea acelor copilasi infometati? v-ati duce in excursie 10 zile sa va infometati alaturi de ei?

    v-ati sacrificat vreo ora din viata sa dati de mancare unui sarman, unui caine? cand ati facut-o ultima oara?

    nu vi se pare ca pierdem prea mult timp hulindu-i pe altii?

    hai sa luptam pentru bine, nu impotriva raului!

  7. King Julien Februarie 26, 2010 la 12:53

    Ai surprins cu pertinenta si mesajul din spatele fotografiei; recunosc faptul ca nu am analizat si mesajul acesteia fiind prea ocupat cu infierarea jurnalistului. Ceea ce eu am analizat a fost povestea din spatele pozei caci si ea este formata din o mie de cuvinte.
    Sa nu cadem in extreme. Cu sau fara poza aceasta tot as constientiza ca lumea in care traiesc nu este perfecta. Cu sau fara ea as face sau nu excursia de 10 zile, in functie de cum imi dicteaza firea, generoasa sau nu.
    Sa fac o analiza rece imi este greu, argument perfect pentru a mi se imputa ca asta este diferenta dintre jurnalistul adevarat si un chibit ca mine. Dar sunt adeptul principiului ca nu poti „cumpara” o viata, doua, zece sau o mie prin moneda unei alte vieti, in cazul nostru sa informezi lumea si sa o schimbi pe spatele si prin suferinta micutei din imagine. Lucrurile pot fi facute bine si foarte bine. Nu contest efectul pozei asupra perceptiei comunitatii in ceea ce priveste situatia copiilor din lumea a treia, ceea ce ma revolta este modul in care se face. Povestea pozei indica faptul ca nu dorinta de informare a stat la baza jurnalismului care schimba lumea ci dorinta de glorie si afirmare. Asta face sa paleasca insasi efectul scontat.
    Analog, faptul ca prelucrezi o poza in photoshop, ii dai valoare de adevar si declansezi un proces drept de constiinta te face un jurnalist apreciat? Scopul scuza mijloacele? Exagerand pe linia asta, lansarea bombelor atomice a fost justa pentru ca a scurtat razboiul si a salvat probabil milioane de vieti in cuda cumpararii lor cu viata a mii de femei si copii care n-aveau nicio treaba cu razboiul celorlalti? Am exagerat cu bombele atomice, am extrapolat mult de la ideea de baza, hehe.
    Da, principalul aici este fenomenul foametei din Sudan. Da, ar trebui sa vorbesc despre asta, sa nu divaghez pe teme adiacente. Da, nu ma concentrez pe subiectul principal. Dar nu ma pricep la asta, pentru asta sunt cei precum Carter, ei o fac bine, dovada si poza. Eu ma pricep mai bine sa le slefuiesc aceste calitati, probabil, prin despicarea firului in patru. Asa cum cele 20 de minute de asteptare au facut sa dea o valoare sporita pozei asa ar fi putut creste efectul scontat prin gestul de a FACE CEVA in cazul fetitei. Drumul spre iad e pavat cu intentii bune.
    Mesajul fotografiei cred ca nu consta doar in „iata ce se intampla in Sudan” ci si in „sa facem ceva, sa ajutam pentru a evita astfel de situatii inumane”. Daca acesta este mesajul pozei atunci faptele, (textul de langa poza existent in cazul oricarui material publicat), denota exact indiferenta umanitatii exprimata prin insasi ipocrizie, cel care vrea sa arate lumii durerea altora si cere astfel initiativa de la cei carora li se adreseaza este si cel care nu face nimic in acest sens. Pe toti ne impresioneaza poza pentru duritatea ei, pe mine m-a impresionat gestul jurnalistului pentru inumanitatea sa iar poza n-a facut decat sa-mi sporeasca revolta. Hehe, poate ca pana la urma Carter a facut perfect ceea ce si-a propus, a exprimat arhisuficient fenomenul foametei prin poza si prin fapte fenomenul indiferentei.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: